luni, 20 martie 2017

SĂRUTUL AMĂRUI

Zgomotul claxoanelor îl făceau să apese și mai puternic pe accelerație. În jur, luminile farurilor clipeau amenințător. Semnalele luminoase păreau a fi mesaje transmise prin Codul Morse, dar el știa că șoferii îl înjurau. Nu-l interesa, nu se putea gândit acum la asta. Se strecura printre mașini ca un campion în cursa vieții. Erau în joc ultimele secunde împreună.
A fost cel mai cutremurător apel telefonic pe care l-a primit vreodată. L-a sunat cu ultimele forțe, sperând ca el să ajungă acolo înaintea salvatorilor. Nu voia ca ultimul chip pe care-l vede în această lume să fie cu o mască albă pe față. Știa că n-are forță să mai lupte, dar cerșea câteva minute. Avea oare să ajungă la timp?
Șiroaiele de pe asfalt parcă au ajuns pe obrajii lui. Ploua torențial pe Valea Mureșului, dar numai sufletul său era inundat. Era copleșit de teamă, de durere. În casca telefonului nu se mai auzea nimic. Strigătele de disperare către cea care-l părăsea se pierdeau în eter. ”De-ar auzi doar două cuvinte!”.
Dincolo de parbriz, luminile portocalii ale mașinilor oprite pâlpâiau ca-ntr-un club de dans. Pentru el, era dansul macabru al îngerilor și demonilor. Mașina ei, în care își spuneau adio cu numai câteva ore în urmă, era un morman de fiare contorsionate. Șoferi curioși o studiau și își dădeau cu părerea. Nimeni nu părea să se întrebe de ce nu se zărea vreun trup. Disperat, cu lanterna telefonului mobil, a început să caute în tufișuri. La vreo zece pași, lângă un gard din sârmă ghimpată, trupul firav zăcea într-o poziție nefirească. Era rece și rigid. O mână înțepenită pe piept ținea strâns ceva. Degetele însângerate erau încleștate pe o țeavă metalică care i-a străpuns corpul și l-a secătuit.
Chipul deformat inspira groază, dar el știa că era doar o mască sinistră. Cu mâna tremurând, i-a șters sângele uscat de pe gură pentru un ultim sărut. Cel pe care-l refuzase cu trei ore în urmă. Acum, buzele nu mai erau moi și calde, cum le știa. Aveau gustul morții, amărui, care-l va bântui la nesfârșit.
Marian Buga – Doar ficțiune
Septembrie 2016

Niciun comentariu: